Horațiu Oliviu Buzgău este reprezentantul grupului Agrind, care administrează peste 3000 ha în județul Satu Mare. Pe 21 iulie a participat în calitate de Speaker și Fermier Invitat în cadrul evenimentului “Fermier în Linia Întâi – Xgroup Meetings Agriculture”, parte a celei de-a 5-a ediții RALF – Romanian Agriculture Leadership Forum și a campaniei de comunicare “Fermierii Noștri”.
Vă prezentăm un sumar al intervenției lui Horațiu Buzgău, antreprenor din noua generație, din cadrul evenimentului:
„Campania de recoltare la grâu și la rapiță este în plină desfășurare, încercăm să ducem înainte tot procesul, deși trecem printr-o situație meteo atipică, care a început de câteva luni de zile și se pare că tot continuă. De-a lungul acestui an, am avut parte de grindină, de secetă, de furtuni, iar peste toate a apărut și pandemia. Încercăm la nivelul grupului pe care îl reprezint să facem față cu brio tuturor provocărilor.
Dat fiind un context atipic, provocator, posibil ca unele încasări să fie mai mici, dar suntem optimiști că eficiența sporită va diminua din potențialul impact negativ. Ne confruntăm pe alocuri și cu o creștere a costurilor, pandemia fiind laitmotivul acestui fapt, dar totodată ne dorim să vedem și partea plină a paharului. Astfel, ne-am dat seama atât noi, cât și populația de importanța vitală a agriculturii și a fermierilor. Atunci când toate lucrurile merg bine poate nu conștientizăm care este rolul și importanța majoră pe care o au fermierii. De asemenea, am observat că populația a început să caute producătorii locali, în special pe cei care produc fructe și legume. Au părut diverse inițiative promovate pe rețelele de socializare de susținere a producătorilor sătmăreni și nu numai. Sunt susținute și inițiativele de înființare a cooperativelor, care se și finanțează prin fonduri europene.
La întrebarea „Ce înseamnă să fii fermier?”, răspunsul este simplu, din punctul meu de vedere, implementarea este poate puțin mai complicată. Eu consider că este o provocare de a transforma încercările și greutățile în oportunități, de a merge înainte și de a acționa într-un context incert. Ușor de zis, greu de implementat, dar nu imposibil.
Totodată, aș vrea să pun accentul pe două concepte macroeconomice vitale – rentabilitate și performanță. Pe noi ne-a preocupat încă de la început rentabilitatea, performanța și bineînțeles digitalizarea și tot ce înseamnă sistemele de monitorizare, noile tehnologii, soft-ul de gestiune când nivelul activității permite sau solicită acest lucru, prin care să creștem eficiența. În acest mod, este evident că vom crește și satisfacția angajaților noștri, echipa fiind sufletul oricărei afaceri.
De asemenea, referitor la conceptul farm to fork, noi ne-am dorit foarte mult să mergem pe partea de procesare a întregii cantități, dar este destul de greu dat fiind faptul că vorbim de peste 3000 de hectare. Dar, cu toate acestea, tindem să creștem de la an la an, să procesăm cât mai mult și să ajungem până la consumatorul final, fie că vorbim de făină, fie că vorbim de produse de panificație și patiserie sau de lapte, pe care în momentul de față îl vindem unui procesator mai mare. Suntem preocupați în egală măsură și de agricultura ecologică, făcând eforturi susținute de a crește suprafața pe care deocamdată am făcut doar teste. Ne dorim să integrăm produsele ecologice în lanțul nostru de procesare pe care ne luptăm să îl dezvoltăm. Sănătatea oamenilor este mai importantă decât orice altceva!
Din punctul meu de vedere relansarea economică are la bază sectorul agribusiness, fiind un domeniu strategic care are o contribuție semnificativă în PIB-ul țării noastre. Consider că este foarte important rolul consultanților, al experților și al specialiștilor în cadrul companiilor, din orice domeniu (cu atât mai mult, dacă ne referim la sectorul agricol). Cele două concepte la care făceam apel, respectiv rentabilitate și performanță sunt susținute fără echivoc și de aportul acestor experți. Până la urmă poți să faci de toate, dar niciodată la un nivel eficient și rentabil, chiar performant fără o expertiză și o experiență pe măsură.
Noi am apelat întotdeauna la asigurări, iar o mică gură de oxigen am putea obține și din acea direcție. Nu este ceva nou pentru noi, de cel puțin 20 de ani apelăm la acest instrument. În ultimul an, ne-am gândim să apelăm și la asigurările de creanță, tocmai pentru a securiza încasările, chiar prin asumarea unor costuri. Aceste asigurări generează costuri suplimentare, dar nu ne-am permite riscul de a suferi, pe lângă pandemie sau condiții meteorologice, și de o slabă încasare.”
“Fermier în Linia Întâi” este un proiect al comunității marilor fermieri RALF, organizat de BORO Communication, în parteneriat cu Corteva Agriscience România și Revista Ferma.
Foto © Horațiu Buzgău