Vlad Gaivoronschi, arhitect: Calitatea vieții înseamnă mult mai mult decât arhitecturi fotogenice, green building, case pasive, costuri reduse, performanțe tehnice – acestea nu rezolvă tot deoarece “acasă” înseamnă mai mult decât o construcție

Urmăriți România Construiește pe Facebook și pe LinkedIN.

 

Vlad Gaivoronschi este arhitect în cadrul ANDREESCU & GAIVORONSCHI și a a participat pe 15 septembrie în calitate de speaker în cadrul celei de-a doua ediții Building Home 2020 – International Good Living Forum.

 

“Tema locuirii e una primă pentru orice arhitect. Am pregătit o prezentare și am încercat să arunc o privire cât mai holistică asupra acestui subiect, atât dinspre profesie cât și încercând să înțeleg cum se vede ea din afara profesiei. 

 

O să fac referire la locuire de calitate și aici am scos în evidență un risc care ne bântuie pe toți arhitecții și vorbesc, în primul rând, din experiența personală. Suntem educați să creăm forme și începem să gândim concepte, să le formalizăm, dar de multe ori păcătuim în a solidifica prea repede totul în forme și, de foarte multe ori, viața trădează formele noastre. Viața de multe ori are dreptate și arhitectura are acest păcat de a greși. 

 

Consider calitatea vieții însemnând mult mai mult decât arhitecturi fotogenice, green building, case pasive, costuri reduse, performanțe tehnice – sunt cele importante, dar nu rezolvă tot. Deci, “acasă” înseamnă mai mult decât o construcție. Și astfel, avem o dilemă: în vremea aceasta de pandemie aspectele care țin de igienă, de sănătate, precum arhitecturile aerisite ale anilor ‘30 devin imperative. Cei care vor rescrie istoria arhitecturii moderne, cred că după această pandemie își vor da seama că atât gripa spaniolă, cât și TBC-ul au influențat foarte mult arhitectura modernă – accent pus pe aerisire, pe sănătate, pe soare. Deci lucruri care sunt importante și acum, dar sunt și riscuri pentru noi pentru că, pe de o parte, riscăm să pierdem spațiile intermediare, spațiile socializării și, pe de altă parte, sunt preferate spațiile cât mai aerisite și luminoase. Iar din punctul meu de vedere, poezia locuirii presupune și umbră, spații mai misterioase.

 

Există diferite surse care definesc calitatea arhitecturii locuirii: în primul rând, cărțile, studiile, teoria, istoria arhitecturii, ceea ce vine dinspre științele umane (sociologia, antropologia locuirii) sunt esențiale. De asemenea, premiile care se dau sau concursurile care se organizează, ori recunoașterea la nivel internațional. Toate acestea vin să arunce o lumină asupra ce înseamnă calitatea arhitecturii/locuirii. Și societatea civilă, vocea ei, publicul sunt foarte importante. La fel este valabil și pentru administrație sau mediul politic. Deci, arhitectura este de interes public, dar în același timp, ținând cont că face parte din sfera privată, mă întreb este locuirea și ea la rândul ei de interes public? Acesta este un binom la care ar trebui să fim atenți pentru că există o mentalitate, cel puțin la noi, în a considera că ce este la mine în curte este al meu și fac ce vreau, ba mai mult, fac ce vreau și către stradă.

 

Însă, m-aș opri la niște cuvinte care definesc și nonvaloarea pentru că dacă vorbim despre calitatea locuirii ar trebui să facem referire și la acestea: nonfuncționalitate, banalitate și caracterul neidentificabil, extravaganța și grotescul, arhitectura periculoasă, construirea cu materiale dăunătoare, prețul exorbitant, imitația de proastă calitate, falsul, urâtul. 

 

Am dezvoltat un sistem de 7 indicatori pentru definirea locuirii de calitate și unde i-am deslușit pe primii care țin de siguranță și sănătate, cei care țin de ecologie, de economie ca fiind măsurabili, cuantificabili. Pe când deja noțiunea de funcționalitate și confort sunt mai puțin măsurabile, în timp ce parametrii care țin de social și de urbanitate sau de cultură sunt deja parametrii care se numesc non tangibles care sunt puțin evaluabili, la modul obiectiv. 

 

Parametrii care pot defini calitatea unei clădiri/arhitecturi sau a unui mediu ambiental variază între două mari categorii, depinzând în principal de caracterul subiectiv al evaluării sau de capacitatea de a măsura obiectiv și științific atingerea acestei calități.

 

Pe scurt, a defini o valoare înaltă a arhitecturii și implicit a locuirii înseamnă a face referire la următoarele:

  • Utilizarea eficientă a resurselor – sustenabilitate (economie, protecția mediului, raționalitate, echilibru ecologic, sănătate);
  • Generozitatea față de activitatea umană și caracterul urban (accesibilitate, funcționalitate, potențial social, caracter ergonomic, accesibilitate);
  • Sensul locului/scara umană (arta locului, integrarea în context);
  • Preocuparea pentru timp/capacitatea de a îmbătrâni frumos (bine făcut, calitate tehnică, soliditate);
  • Inteligență și surpriză (valoare emblematică, reper, caracter creativ);
  • Spațiul senzorial și material/emoție/frumusețe (caracter expresiv emoțional, frumos).

Aș atrage atenția asupra ideii pe timp de pandemie de a dilata spațiul interior și nu neapărat pentru lucrul la domiciliu, ci pentru că stând mai mult acasă poate că e important ca interioarele să fie ca niște mici orășele, să existe intimitate și închidere pe de o parte, dar totodată să expandeze și să se întindă pe de altă parte. Ar fi de preferat măcar un pic de cer strecurat înăuntru sau o priveliște. Mintea, sufletul și ochii agățați de laptop timp de 8-10 ore trebuie neapărat reechilibrați.”

 

Building Home 2020 – International Good Living Forum este un proiect realizat de BORO Communication, în parteneriat cu ArabesqueKONERockwoolAlumilDanfossSomacoKnauf InsulationKnauf GipsAlukönigstahlSkamol.

 

Foto © Vlad Gaivoronschi

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

BORO Newsletter

Dacă sunteți interesat de noutățile din cadrul evenimentelor/proiectelor noastre

vă rugăm să vă înscrieți aici.

Alte știri din categoria arhitectură

Vreau să particip

Vreau să devin Partener

Ene Gîrban

Director General, AGRO-IND COM, Buzău, +2000 ha
Fermier Invitat

Evenimentul RALF, care a reușit să unească mari fermieri români, a fost un real succes. S-au spus puncte de vedere foarte clare și totodată invitații au avut o prezență remarcabilă. Întregul eveniment a avut o ținută de gală.

Vlad Bontaș

Director, AGROCOV, Galați, +5500 ha
Fermier Invitat
Vreau în primul rând să vă mulțumesc pentru invitația acordată și să vă felicit pentru organizarea Forumului, una foarte bine structurată, atât în baza invitaților, cât și a subiectelor abordate. A fost o zi plină de acumulare de informații, sperăm noi folositoare, iar când ne-au permis pauzele am profitat pe partea de networking cunoscând alți colegi din țară și povestind unii altora cu ce ne lovim în fermele noastre și ce putem îmbunătăți.

Dr. Cristian Radu Jecan

Director Medical, Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, București

Medic Invitat ROHO

“Mulțumesc organizatorilor pentru conceptul și formatul evenimentului Convenția Română a Spitalelor ROHO 2017. A fost o onoare și în același timp o experiență remarcabilă să onorez invitația primită. Conferința a oferit un cadru de întâlnire ideal pentru membrii echipelor de management din spitalele românești, prin asigurarea unui cadru propice de schimbare a informațiilor, de împărtășire a problemelor întâlnite în cadrul procesului de management spitalicesc și mai important, a soluțiilor găsite. Participarea specialiștilor și a profesioniștilor din sănătate din alte țări europene în cadrul ROHO, mai ales a celor din zonele învecinate cu România, a asigurat o diseminare largă a unor proiecte și soluții specifice implementate de aceștia, care pot constitui un model și pentru țara noastră.”

Dr. Elisabeta Raț

Manager, Spitalul Municipal Carei, Satu Mare

Manager Invitat ROHO

”Vă mulțumesc pentru faptul că și în acest an m-ați onorat cu invitația de a participa la acest eveniment. Din prezentările Speakerilor din sănătate, de la noi și din străinătate, am observat că preocuparea deosebită pentru asigurarea calității actului medical și siguranța pacienților câștigă tot mai mult teren în managementul spitalelor publice și private. Cred că, în activitatea zilnică din unitățile sanitare, protocoalele terapeutice și procedurile de lucru implementate, definesc bune practici de eliminare a riscurilor clinice, combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale și nu în ultimul rând, o abordare corectă și eficientă a diagnosticării și a tratamentului pacienților.”

Petru Șușca

Manager, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Cluj

Manager Invitat ROHO

“Convenția Română a Spitalelor se evidențiază în peisajul evenimentelor din România. Reunind profesioniști din domeniul medical, evenimentul devine un prilej de a împărtăși experiență, dar și o ocazie de a interacționa cu oameni cu preocupări similare. Am apreciat alegerea atentă a speakerilor. Cunoștințele acestora sunt de un real folos în munca zilnică și pentru rezolvarea unora dintre problemele cu care ne confruntăm. Calific ediția din 2016 a Convenției Române a Spitalelor drept un eveniment constructiv și de calitate.”

Dr. Alina-Bondoc

Director Medical, Medlife Titan, București

Medic Invitat ROHO

”Vă mulțumesc pentru invitatia la ROHO 2017 și mă bucur că am avut prilejul să particip și să ascult profesioniști din managementul medical, atât din România, cât și din străinătate. Consider că un asemenea eveniment pune România pe hartă, ca țară europeană, care oferă servicii de sănătate populației, la standarde de înaltă calitate. Este extrem de important schimbul de experiență și de viziune la nivel de management, pe care îl oferă un eveniment de acest tip, și nu în ultimul rând, posibilitatea de a cunoaște persoane-cheie din acest domeniu și de a lega relații profesionale de durată. Am apreciat în mod deosebit oportunitatea de a crește vizibilitatea sistemului medical privat în fața guvernanților, atât pe plan național, cât și internațional, prin promovarea unor organizații cum ar fi European Union of Private Hospitals (EUHP).”

Dr. Mircea Cinteză

Șeful Secției Cardiologie 1, Spitalul Universitar de Urgență București

Medic Invitat ROHO

“A fost impresionant interesul pentru Convenția Română a Spitalelor. Un mare număr de participanți au venit la București din întreaga țară. Temele dezbatute sunt importante pentru oricine este implicat în activitatea de management medical.”

Vlad Bontaș

Manager, AGROVOC, Galați, +5500 ha

Guest Farmer

First and foremost, I want to thank you for your invitation and to congratulate you on the organization of the Forum, which was very well structured, both in terms of the guests, as well as of the topics addressed. It was a day full of – we hope – useful information; when the breaks allowed it, we made the most of the networking part to become acquainted with other Romanian colleagues and to talk about the problems in our farms and what could be improved.

Ciprian Dogaru

Executive Manager, Hotel Ambient 4*, Brașov

FORO Guest

The quality of the services must be continuously improved, and this is done through regular trainings and last-minute information shared with the relevant departments. Maintenance of hotel spaces is also a priority, as good hotel services cannot compensate for unattended space and vice versa. A mix between the two components is ideal and leads to the success of the customer relationship. A hotel’s reputation is its business card. In the online environment, the grades given by the guests are the mirror of the activity of the hotel, and they can be improved by good management and communication with the client.

Bogdan Arsene

General Manager, Best Western Stil Hotel 4*, Bucharest

FORO Guest

The policy of the Best Western Stil hotel has a very important component of customer service. We care about our guests and are very attentive to the feedback they send us through various forms (directly at the hotel reception, in direct meetings with our staff, through the hotel feedback forms, through the pages of TripAdvisor, Booking, Facebook etc.). Feedback from our guests helps us to maintain the level of services and facilities we offer to a certain standard and to make improvements. In the last 2 years we have made significant investments in this regard.

Chef Ștefan Popescu

Executive Chef, Pullman Bucharest World Trade Center

FORO Guest 

Un restaurant este în sine o investiție complexă. Una dintre problemele actuale în acest domeniu este calitatea serviciilor, motiv pentru care este imperativ să investești în această direcție. Un restaurant poate rămâne „de top” doar menționând calitatea – de aceea acest concept trebuie înțeles în detaliu. Concurența crește în toate sectoarele, iar cea mai bună modalitate de a vă distinge de ceilalți este reputația pe care o construiți. Decizia de a folosi reputația ca instrument de construire a carierei diferă de la un sector la altul și depinde de obiectivul profesional. Cu toate acestea, a fi un profesionist cu vizibilitate devine un mijloc tot mai necesar de dezvoltare a carierei.

Proiect: Openville

Timisoara, Romania

IULIUS & ATTERBURY EUROPE

Openville este cel mai mare proiect de tip mixt din vestul României, aflat în plină dezvoltare în centrul Timişoarei, în proximitatea Iulius Mall. Acesta va fi principalul pol de business, retail şi entertainment din regiune şi va fi inaugurat în primăvara anului 2019, odată cu finalizarea primei etape. Openville va reprezenta o destinaţie cosmopolită de lifestyle, care va include: şapte clădiri de birouri, 450 de magazine, un parc de peste 55.000 mp, restaurante şi cafenele tematice, un nou concept de cinema, carusel pentru copii şi săli de evenimente. Valoarea investiţiei este de peste 220 de milioane de euro.

Presented by

Raluca-Munteanu-1
Raluca Munteanu
Business Development Manager IULIUS
Speaker DEVO 2018
Raluca-Munteanu-1
Raluca Munteanu
Business Development Manager IULIUS
Speaker DEVO 2018

Other Projects & Speakers