ROHO Convenția Română a Spitalelor
Speakeri & Parteneri

Jens Jakob Gustmann
Philips Health Systems Sales Leader CEE
Master Partner / Jens are peste 20 de ani de experiență profesională în domeniile de management și marketing în compania Philips. Începând cu 1 Septembrie 2019, este lider de vânzări în sisteme de sănătate CEE, cu sediul în București.

Dr. Marius Geantă
Președinte, Centrul pentru Inovație în Medicină
Centrul pentru Inovație în Medicină este o organizație non-guvernamentală al cărei obiectiv este promovarea inovației în toate sectoarele sistemului de sănătate și scurtarea drumului unui produs sau serviciu, de la laboratorul de cercetare, la pacient.

Dr. Diana Loreta Păun
Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială
Consilier Prezidențial pentru Sănătate, medic primar endocrinolog și conferențiar universitar la Disciplina Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

Dr. Gheorghe Borcean
Președintele Colegiului Medicilor din ROMÂNIA (CMR)
Medic Primar Chirurg, Medic Primar Ortoped, Medic Specialist Medicină Legală, Doctor în Științe Medicale, Profesor Asociat la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.

Dr. Les Wold
Emeritus Trustee, Mayo Clinic US
Les a lucrat peste 25 de ani în cadrul Mayo Clinic în diferite roluri de conducere. După retragerea sa de la Mayo continuă să se concentreze pe modalitățile prin care tehnologia poate sprijini mai bine furnizarea de servicii medicale de înaltă calitate și rentabile, din punct de vedere al costurilor.

Dr. Adam Fox
Coordonează programele de formare profesională din cadrul Guy’s & St Thomas’ Hospitals NHS Foundation Trust
Dr. Fox, Director Medical Comercial, supervizează schimburile de experiență oferind medicilor din toată lumea oportunitatea de a se perfecționa și de a învăța în unul dintre cele mai mari spitale cu activitate didactică din UK.

Dr. Ferdinand Rudolf Waldenberger
Director Medical al Spitalului General Klagenfurt, unul din cele mai moderne spitale din Europa
Ferdinand Rudolf Waldenberger a participat la numeroase premiere medicale în domeniul chirurgiei cardiace. În calitate de profesor a Universității Sigmund Freud, din Viena, promovează medicina bazată pe valori și etica medicală.

Dr. Carmen Orban
DIRECTOR GENERAL Monza Group Romania
Grupul Monza România este format din: Spitalul Monza, Centrul Medical Monza, Monza Metropolitan Hospital, Clinicile Ritmico, Centrele Monza–Ares şi Spitalul Monza-Ares. Alături de peste 300 de specialişti în domeniul medical, continuă să dezvolte servicii medicale de excelenţă pentru pacienţii români.

Dr. Adrian Cotîrleț
conduce Spitalul Municipal de Urgență Moinești
Spitalul din Moinești este unul dintre cele mai moderne din țară. Chirurgul Adrian Cotîrleț este cel mai longeviv manager al unui spital de urgență reușind să atragă medici tineri și fonduri de peste 10 milioane de euro în ultimii 6 ani.

Dan Zaharescu
Director Executiv ARPIM
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente urmărește crearea unui sistem de sănătate performant, care facilitează accesul pacienților în timp util la medicamente de ultimă generație și la servicii medicale performante.

Dr. Adrian Udrea
Director Medical, Clinica Medisprof, Cluj-Napoca
În ultimii opt ani, clinica a devenit un punct de reper în rândul instituțiilor de cercetare din România și continuă să crească datorită echipei sale specializate. Ca recunoaștere a eforturilor depuse, în 2018 Medisprof a primit certificarea QOPI de la American Society of Clinical Oncology.

Dr. Feliksas Jankevicius
conduce Vilnius University Hospital Santaros Clinics
Vilnius University Hospital Santaros Clinics este una din cele mai mari și mai moderne instituții medicale din Lituania și unul din cele mai cunoscute spitale din estul Europei pentru transplantul de inimă sau implantul de inimă artificială la copii.

Dr. Gabriel Dimofte
Director Medical, Institutul Regional de Oncologie Iași
Prof. Dr. Gabriel Dimofte coordonează activitatea clinică a institutului din Iași din 2011 și predă chirurgia în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Zonele de interes special sunt chirurgia oncologică și endoscopia digestivă superioară și inferioară diagnostică și intervențională.

Dr. Cristina Berteanu
coordonează activitatea clinică a Centrului Medical Neolife, în calitate de Director Medical
Un departament de radioterapie cu tehnologie de ultimă generație, tehnicile moderne de medicină nucleară, investigațiile de imagistică, aparatura de ultimă oră și expertiza internațională fac din Neolife o unitate de elită.

Dr. Beatrice Dragomir Anghel
Medic Specialist Radioterapie, Centrul Oncologic Sanador
Centrul Oncologic Sanador este primul centru privat care oferă servicii medicale complete bolnavilor oncologici pe tot parcursul traseului, de la diagnostic la tratament și urmărire post-terapeutică.

Dr. Paula Toma
Director Medical, Spitalul OncoFort Pitești
OncoFort a fost primul centru oncologic privat din România care a folosit radioterapia conformațională tridimensională și IMRT. Spitalul a inițiat un program de monitorizare a pacienților cu afecțiuni oncologice încă de la faza de prediagnostic.

Dr. Raul Pătrașcu
A contribuit la crearea de politici publice de sănătate în SUA, precum și la creșterea cu peste 30% a fondurilor alocate cercetării oncologice cu celule STEM
Dr. Raul Pătrașcu a colaborat cu specialiști importanți din centre de cercetare și spitale de talie mondială precum Johns Hopkins și Yale-New Haven Hospital.

Dr. Roxana Mărgan
Co-Founder & COO OncoChain
OncoChain își propune să îmbunătățească calitatea actului medical pentru pacienții oncologici prin crearea unui cadru care să faciliteze furnizarea de servicii de sănătate centrate pe pacient.

Eduard Dobre
Director executiv Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private din Romania – PALMED
PALMED este principala “voce” națională pentru lobby și advocacy, principalul promotor ce susține furnizorii privați de servicii medicale din România și dreptul pacienților la servicii medicale de calitate, la un preț accesibil, încă de la înființare, din anul 2007.

Dr. José María Muñoz y Ramón
va prezenta programul de transplant pediatric coordonat de spitalul spaniol La Paz în care sunt implicate 11 țări europene
Dr. José María Muñoz y Ramón este Director Medical al „Spitalului Universitar La Paz”, poziționat pentru al doilea an consecutiv în fruntea clasamentului celor mai bune spitale de stat din Spania.

Lodewijk de Beukelaar
conduce spitalul Zorgsaam, desemnat cel mai bun spital regional din Olanda in 2018
Lodewijk de Beukelaar urmărește constant îmbunătățirea calității actului medical, lucru care i-a adus primul loc în topul celor mai bune o sută de spitale regionale din Olanda. Instituția medicală trece printr-un proiect amplu de modernizare și extindere.

Ana Smaranda Rinder
conduce Spitalul Județean de Urgență Vaslui
Pe lângă construirea noului ambulatoriu integrat, a viitoriului sediu al Unității de Primire Urgențe și a unui heliport, printre proiectele aflate în desfășurare se numără și creșterea calității actului medical prin reorganizarea unor secții și adăugarea unor servicii noi.

András-Nagy Róbert
conduce Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Fogolyan Kristof”
Din noiembrie 2018, Spitalul din Sfântu Gheorghe are unul dintre cele mai performante sisteme de programări online din sectorul public de sănătate, oferind pacienților posibilitatea de a face programări direct de la medicul de familie pe baza unei agende actualizate în timp real a medicilor de la toate specialitățile.

Dr. Gheorghe Carp
coordonează activitatea spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea
Conduce de 6 ani cel mai mare spital din Bihor, timp în care a reușit să crească gama de servicii oferite, veniturile instituției, dar și satisfacția pacienților. Printre cele mai recente proiecte se numără extinderea UPU și dotarea cu un CT propriu, extinderea ATI, construirea unui laborator robotizat și a unui Ambulator.

Mariana Iancu
conduce Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Unitatea de Primiri Urgențe a celui mai mare spital din Ialomița trece printr-un proces de extindere, modernizare și dotare ca urmare a unei investiții de peste un milion și jumătate de euro

Dr. Cornel Ioan Bitea
Peste 4.000 de pacienți investigați în cadrul Centrului de Cercetare Invazivă şi Non-Invazivă ultimii 3 ani
Dr. Cornel Bitea va prezenta „Centrul de cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult”, un centru ultramodern realizat graţie unei finanţări europene.

Frank Christian Mainzer
Area Vice President Global Software and Services, CompuGroup Medical
Partener / CompuGrup Medical este unul dintre marii jucători la nivel mondial din domeniul eHealth. În România, CGM intenționează să implementeze o soluție de telemedicină.

Vasile Ruscovan
Director General, Kapamed International
Partener / Vasile Rușcovan crede cu tărie că sistemul de sănătate poate fi eficientizat printr-o prezență mai mare a tehnologiei, atât în acțiunile medicale cât și în cele de management.

Dr. Bogdan Ivanescu
CEO Doctor MIT & Stem SURE
Doctor MIT este cea mai mare platformă media medicală din România. Dr. Ivănescu este dedicat susținerii progresului practicilor medicale, prin facilitarea accesului mai multor dispozitive medicale inovatoare atât în spitale și clinici publice, cât și private din România.

Dr. Cristian Vlădescu
Director al Școlii Naționale de Sănătate Publică Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București
+30 ani de experiență în sistemul de sănătate românesc: Președinte al Comisiei de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății, Președinte al Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul sănătății publice, dar și cea de Director al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Gabriel Friptu
Director General Adjunct Ministerul Fondurilor Europene, România
Gabriel Friptu își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Programare și Coordonare de Sistem din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și are o experienţă de peste 18 ani în domeniul fondurilor europene.

Dr. Bogdan Pana
Președinte Asociația Română de Sănătate Publică și Management Sanitar
Misiunea ARSPMS este de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin diseminarea evidențelor în sănătate publică și management sanitar și susținerea profesioniștilor din domeniu prin formare, informare și derularea de proiecte.

Dr. Levente Vass
Secretar, Comisia pentru Sănătate şi Familie, Camera Deputaților, România
Dr. Levente Vass este medic primar urolog, cu o a doua specializare în sănătate publică și management sanitar. Înainte de a se alătura Comisiei pentru Sănătate și Familie a fost Director Medical al spitalului Județean de Urgență din Târgu Mureș și consilier personal pentru doi Miniștri ai Sănătății, în perioada 2010-2012.

Emanuel-Gabriel Botnariu
Comisia pentru Sănătate Publică
Emanuel-Gabriel Botnariu, senator român, membru al Comisiei pentru Sănătate Publică, face parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Australia și Albania.

Adrian Moraru
Director Institutul de Politici Publice
Institutul pentru Politici Publice (IPP) este o organizaţie neguvernamentală ce militează pentru creşterea calităţii proceselor de elaborare a politicilor publice în România. Instituția desfăşoară activităţi de cercetare/advocacy în domenii precum: reforma administraţiei publice, transparenţa instituţiilor, integritatea aleşilor şi a funcţionarilor.

Delia Iliasa
Director Național al Clinicilor Medicover și Director Comercial al companiei Medicover România
Delia Iliasa coordonează echipele de Sales, Customer Service, Marketing și departamentul operațional. Anterior acestei poziții, Delia a ocupat funcția de COO în cadrul World Class Romania.

Dr. Petra Gastmeier
coordonează activitatea Sistemului German de Supraveghere a Infecțiilor Nosocomiale cu date din mai mult de 1400 de spitale
Prof. Dr. Petra Gastmeier conduce Institutul de Igienă și Medicina Mediului din cadrul Spitalului Universitar Charite și este responsabilă de campania națională pentru igiena mâinilor. Este considerată un expert internațional în supravegherea infecțiilor nosocomiale și rezistența antimicrobiană.

Dominique Monnet
Director al programului pentru rezistența la antibiotice și boli asociate infecțiilor din cadrul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Suedia
Înainte de a se alătura Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor din Stokholm, acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul Centrului American pentru Prevenire și Control, dar și în cadrul Institutului Statens Serum din Copenhaga, acolo unde s-a ocupat de supravegherea rezistenței la antibiotice și de consumul acestora în Danemarca.

Claire Farrugia
a avut un rol decisiv în obținerea premiului European Hand Hygiene Excellence Award de către Spitalul Mater Dei, Malta
Claire Farrugia coordonează Departamentul de Prevenire și Control al Infecțiilor din cadrul principalului spital public, Mater Dei, având peste 25 de ani de experiență, și este lector la Facultatea de Medicină a Universității din Malta. A fost desemnată să-și reprezinte țara în cadrul întâlnirilor de specialitate organizate de Centrul European pentru Controlul Bolilor.

Dr. Andreea Moldovan
+20 ani experiență în domeniul bolilor infecțioase și 9 în cel al epidemiologiei
Andreea a îmbinat informațiile complementare ale celor 2 specialități pentru a contribui la organizarea și implementarea unui amplu program de prevenție și control a Infecțiilor nozocomiale, bazat pe reguli simple, eficiente și puțin costisitoare: igiena mâinilor, igiena spatiilor, politica de utilizare judicioasă a antibioticelor, screening, instruire, conștientizare.

Giorgeta Grosu
Director Îngrijiri Medicale, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”
Giorgeta Grosu și-a început activitatea ca asistent medical în Clinica de Neuropsihiatrie, apoi ca asistent coordinator în Ambulatoriul de Specialitate iar, din anul 2010, este director de îngrijiri. Fiecare etapă a carierei a ajutat-o și a motivat-o să se pregătescă pentru a deveni ceea ce este astăzi.

Dr. Ciprian Radu Șofariu
Director Medical, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu
Dr. Ciprian Șofariu, medic primar radiologie și imagistică medicală, este unul dintre coordonatorii campaniilor de instruire a elevilor privind spălarea corectă a mâinilor desfășurată în școlile din municipiul Sibiu. Campania vine în completarea proiectului „Mâinile curate salvează vieți” lansat de Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu în 2018, program menit să ducă la conștientizarea importanței curățeniei mâinilor pentru o viață sănătoasă.
Testimoniale







Apariții Media
Parteneri
MASTER PARTNER

PARTENERI PRINCIPALI


PROFESSIONAL PARTNERS



PARTENERI



PARTENERI INSTITUȚIONALI







PARTENERI EDUCAȚIONALI


ÎN PARTENERIAT CU



SUSȚINĂTORI ȘI EXPOZANȚI












UN PROIECT CREAT DE

CO-ORGANIZATOR

BORO Newsletter
Dacă sunteți interesat de noutățile din cadrul evenimentelor/proiectelor noastre
vă rugăm să vă înscrieți aici.