ROHO Convenția Română a Spitalelor 

20202019 | 2018 | 2017 | 2016

“Buna Guvernanță a Spitalelor” și Spitalele de Copii au fost temele ediției. Eveniment conex: Bucharest Healthcare Debate, la Palatul CEC.

Speakeri & Parteneri

Dr. Gheorghe Borcean

Președintele Colegiului Medicilor din ROMÂNIA (CMR)

Chairman / Medic Primar Chirurg, Medic Primar Ortoped, Medic Specialist Medicină Legală, Doctor în Științe Medicale, Profesor Asociat la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara

Dr. Bjørn Erikstein

CEO, Spitalul Universitar OSLO, NORVEGIA

Keynote Speaker / Spitalul Universitar OSLO este cel mai mare spital din Scandinavia, cu peste 25000 de angajați

Hans Erik Henriksen

CEO Healthcare DENMARK

Healthcare DENMARK este un parteneriat public-privat pentru promovarea excelenței daneze din domeniul sănătății, parteneriat aflat sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Prințesa Mary a Danemarcei

Prof. univ. dr. Jaroslaw J. Fedorowski

Președintele Federației Spitalelor din POLONIA

Guvenator pentru Polonia în cadrul European Hospital and Healthcare Federation HOPE / Președinte al Polish Association of Managed Care / MBA în managementul sănătății

Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun

Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, ROMÂNIA

Consilier Prezidențial pentru Sănătate, medic primar endocrinolog și conferențiar universitar la Disciplina Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. 

Dr. Ildikó Horváth

Vice Președinte Motesz – Asociația Societăților Medicale din Ungaria

Profesor în cadrul Universității Sammelweis din Budapesta, Ungaria / Premiu Best Female Scientists of Hungary 

Dr. Željko Plazonić

Secretar de Stat, Ministerul Sănătății din CROAȚIA

Unul dintre pionierii inovației în chirurgia cardiovasculară din Croația. A fost Coordonator al Departamentului de Chirurgie Invazivă și Intervențională la Spitalul Clinic Rijeka.

General de brigadă medic conf. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu

Comandantul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, ROMÂNIA

Medic primar medicină internă, medic primar gastroenterologie, doctor în științe medicale / Emblema de Onoare a Statului Major General / Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de “CAVALER”, cu însemn pentru militari, oferit de către Preşedintele României

Alexandru Popescu

CEO Philips SEE & Market Leader Philips Health Systems CEE

Master Partner / Alexandru Popescu este și Market Leader pentru divizia Health Systems a Philips în regiunea Europa Centrală și de Est (CEE), rol preluat începând cu septembrie 2017. Acesta este responsabil de consolidarea dezvoltării strategice a Philips ca lider în domeniul tehnologiei pentru sănătate.

Dr. Zdenka Čebašek-Travnik

Președinte, Medical Chamber of SLOVENIA

Camera Medicilor este cea mai importantă organizație de profil din Slovenia, din care fac parte toți medicii cu drept de practică.

Prof. Dr. Mircea Gelu Buta

Manager, Spitalul Județean de Urgență Bistrița, ROMÂNIA

Medic primar Pediatrie, Profesor Universitar / Ordinul și Medalia “Meritul Sanitar” în grad de Ofițer

Dr. Olga Șchiopu

Manager General, Spitalul Internaţional Medpark, REPUBLICA MOLDOVA

Începând cu anul 2011, ocupă funcții de conducere în unicul spital internațional din Republica Moldova acreditat JCI -„Medpark”. / Președinte al Uniunii Instituțiilor Medico-Sanitare Private din Republica Moldova (UIMSP).

Dr. Adrian Udrea

Președintele Asociației Naționale a Oncologilor Privați din România și Director Medical al Clinicii Medisprof din Cluj-Napoca, ROMÂNIA

Educat la Cluj și la Rouen, Franța / Premiat de Quintiles în 2014 pentru “contribuția valoroasă la dezvoltarea cercetării clinice în România”

Ilaria Giannico

Secretar General, UEHP – European Union of Private Hospitals, BELGIA

UEHP – European Union of Private Hospitals reprezintă interesele spitalelor private din Europa

Marcelo Bortman

Senior Public Health Specialist, Banca Mondială, Washington, SUA

Task Team Leader al Proiectului de Reformă în Sănătate al Băncii Mondiale, în curs de derulare cu Guvernul României

Andrew Corbett-Nolan

CEO, The Good Governance Institute (GGI) / Director, Governance Office, The European Society for Quality in Healthcare, UK

Conduce The Good Governance Institute (GGI), care oferă suport și consultanță managerilor din domeniul sănătății, promovând buna guvernanță și calitatea managementului medical. 

Prof. Dr. Zlatitsa Petrova

CEO, Executive Agency „Medical Audit” EAMA, Ministerul Sănătății din BULGARIA

Prof. Dr. Zlatitsa Petrova coordonează Agenția Guvernamentală din cadrul Ministerului Sănătății care monitorizează activitatea furnizorilor de servicii medicale din Bulgaria și calitatea acestor servicii.

Hans Hofstraat

Vicepreședinte Philips Research

Master Partner / În calitate de Innovation Program Manager și membru al CTO Management Team al Philips Royal, are ca obiectiv dezoltarea programelor de inovație. Una dintre ariile principale de responsabilitate este dezvoltarea portofoliului Philips în oncologie, inclusiv prin conturarea de parteneriate strategice în domeniul sănătății la nivel global.

Dr. Beata Jagielska

Președinte, Coaliția pentru Medicină Personalizată din POLONIA

Dr. Beata Jagielska este Vicepreședinte al Institutului Oncologic “Maria Sklodowska-Curie” din Varșovia

Grig Coica

Administrator MEDIST – distribuitor exclusiv Accuray în România

Partener / “MEDIST este alături de cei care doresc să facă o schimbare în România, oferind bolnavilor oncologici o viața mai bună, o șansă mai mare de vindecare prin accesul la tratamente de radioterapie și radiochirurgie de cea mai înaltă calitate. Soluțiile inovatoare pe care le oferim pot schimba calitatea vieții pacienților cu cancer.”

Dr. Andreea Moldovan

Medic Primar Boli Infecţioase, Spitalul Sf. Constantin din Brașov, ROMÂNIA

Doctor în Științe Medicale și Medic Primar Boli Infecţioase, Departamentul pentru Controlul Calității, Spitalul Sf. Constantin din Brașov, care a primit titlul de “Cel mai Curat Spital din Europa”.

Ramona Ivan

Director, Direcţia Relaţii Externe şi Finanţări Structurale, CEC BANK

Partener / Ramona Ivan are o experienţă de peste 20 ani în sistemul bancar românesc, activând atât în bănci cu acţionariat de stat, cât şi cu capital majoritar privat internaţional, în ultimii cinci ani alăturându-se echipei CEC Bank.

Cristina Secu

Business Development Manager – Healthcare Solutions, TELEKOM România

Partener / Din martie 2017, Cristina Secu este Business Development Manager – Healthcare Solutions, în cadrul Diviziei Vânzări Clienți Mari & ICT România. A început cariera în Telekom în domeniul vânzărilor în octombrie 2008.

MAI MULTE

Testimoniale

Dr. Marius Pascu

Medic Șef UPU-SMURD, Spitalul Județean de Urgență Pitești

 

Dr. Ana Capisizu

Director Medical, Spitalul „Sf. Luca”, București

Lucian Alexe

Manager, Caritas Municipal Hospital, Roșiorii de Vede, Teleorman

Luca Militello

CEO al Grupului Monza România

Dr. Stela Halichidis

Manager, Spitalul de Boli Infecțioase, Constanța

Ing. Adrian Cican

Manager, Spitalul Municipal Orșova, Mehedinți

Luca Ciprian Florin

Manager, Spitalul de Psihiatrie Ștei, Bihor

Dr. Simona Mihuţiu

Șef Secție Oncologie, Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”, Oradea

Dr. Corina Zorilă

Șef Secție Medicină Internă, SJU Arad

Dr. Emilian Imbri

Manager, Spitalul „Dr. Victor Babeș”, București

Dr. Andrada Munteanu

Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri, București

Dr. Dan Peretianu

Medic Endocrinolog, Centrul Medical Povernei, București

Dr. Daniela Vasile

Șef Secție Oncologie, Inst. „Marius Nasta”, București

Dr. Vasile Spinean

Manager, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Sibiu

MAI MULTE

Apariții Media

ARTICOL
"Tema ediţiei 2018 a Convenţiei Române a Spitalelor ROHO este inovaţie şi reputaţie"
Slider

Parteneri

MASTER PARTNER

logo-site_philips

PARTENERI

PARTENER DE CĂLĂTORIE 

CU PARTICIPAREA

PARTENER MEDIA PRINCIPAL

SUSȚINĂTORI ȘI EXPOZANȚI

PARTENER AUTO OFICIAL

BORO Newsletter

Dacă sunteți interesat de noutățile din cadrul evenimentelor/proiectelor noastre

vă rugăm să vă înscrieți aici.

Proiecte Conexe Sănătate

Dr. Ana Capisizu

Director Medical, Spitalul „Sf. Luca”, București

Medic Invitat ROHO

„Participarea internațională cu profesioniști din sănătate ce ne-au împărtășit propriile experiențe privind calitatea serviciilor medicale a fost foarte interesantă și utilă. Colegiul Medicilor din România s-a implicat activ în cadrul convenției și s-a arătat deschis aplicării noilor protocoale care îmbunătățesc calitatea actului medical. Am asistat la un eveniment valoros atât prin prisma locației alese, cât mai ales prin cea a conceptului evenimentului. Prezentarea unei unități de primiri urgențe moderne și care respectă ghidurile și standardele de calitate medicală a avut un real succes. ROHO a oferit directorilor medicali și șefilor de secții clinice prezenți la întâlnire posibilitatea de a audia și a observa noi recomandări în privința calității serviciilor medicale, a actului medical în special.”

Dr. Marius Pascu

Medic Șef UPU-SMURD, Spitalul Județean de Urgență Pitești

Medic Invitat ROHO

„Am apreciat în egală măsură la această ediție ROHO tematica convenției, prestigiul invitaților precum și activitățile organizate de Philips în sectorul de promovare a echipamentelor de ultimă generație ce ar putea utila un spital modern. Este o plăcere să afli informații despre sisteme medicale din țări apropiate României, de la care încă mai avem multe de învățat. A fost de asemenea un prilej în care scepticii trebuie să recunoască pe baza unor date statistice că nici sistemul medical românesc nu a stat pe loc în ultimii ani și că s-au făcut progrese în multe domenii. Cu speranța că ideile desprinse din temele generoase ale conferinței vor fi transpuse în practică prin măsuri menite să dea un plus de valoare și calitate actului medical, în general, dar mai ales din sistemul public, voi reveni cu plăcere și interes la următoarea ediție.”

Luca Militello

CEO al Grupului Monza România

Partener ROHO

„Convenția Română a Spitalelor este unul dintre cele mai importante evenimente medicale, întrucât reunește toți profesioniștii din domeniul de sănătate, nu numai cei de la nivel instituțional sau din media, fiind prilejul perfect pentru a deschide subiecte de dezbatere constructive. Prezența Grupului Monza a devenit strategică pe piața serviciilor medicale din România, de-a lungul timpului implicându-ne activ în acțiuni care urmăresc îmbunătățirea sistemului de sănătate. Participarea noastră la la acest eveniment este foarte importantă pentru noi, principalul scop fiind să ne consolidăm și mai mult poziția pe piața serviciilor medicale de la noi din țară.”

Luca Ciprian Florin

Manager, Spitalul de Psihiatrie Ștei, Bihor

Manager Invitat ROHO

„A fost o onoare pentru mine faptul că am putut participa la un astfel de eveniment, care, atât prin calitatea invitaților, prin subiectele abordate, cât și prin organizarea foarte bună, a fost unul de înaltă ținută. Astfel de evenimente ar trebui organizate anual, invitând să conferențieze și managerii spitalelor de monospecialitate, așa cum este și cazul instituției pe care o conduc. Vă mulțumesc.”

Ing. Adrian Cican

Manager, Spitalul Municipal Orșova, Mehedinți

Manager Invitat ROHO

”Convenția Română a Spitalelor – ROHO 2017 a fost un eveniment extrem de reușit și util pentru sistemul de sănătate românesc!”

Dr. Daniela Vasile

Șef Secție Oncologie, Inst. „Marius Nasta”, București

Medic Invitat ROHO

”Vă mulțumesc în primul rând pentru invitație. Astfel de întâlniri reprezintă o provocare și o bună modalitate de a schimba opinii, experiențe și de a crea noi colaborări. Pentru mine acest eveniment a fost de un real folos și aștept cu interes următoarea ediție.”

Dr. Dan Perețianu

Medic Endocrinolog, Centrul Medical Povernei, București

Medic Invitat ROHO

”M-am simţit onorat să fiu invitat la un asemenea eveniment la care au participat numeroşi reprezentanţi ai spitalelor şi formatori de opinie. Evident că a fost o bucurie să schimb câteva impresii cu delegaţii din alte ţări, întrebând despre cum este organizată secţia, care este numărul de gărzi al personalului, ce înseamnă privat în medicină.”

Dr. Andrada Munteanu

Coordonator CPU, Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București

Medic Invitat ROHO

”Din punctul meu de vedere, ROHO este o idee utilă și inedită, un concept original, care oferă un cadru profesional pentru prezentări și discuții de specialitate, atât cu factori de decizie din sistemul medical românesc, cât și cu importanți reprezentanți ai industriei asociate medicinei, precum și cu posibili sponsori și nu în ultimul rând, cu invitați străini din domeniu, care aduc soluții și idei noi de gestionare a problemelor. În plus, temele discutate sunt de actualitate, fiind aplicabile atât în sistemul medical de stat, cât și în cel privat. Consider că am auzit și văzut multe lucruri interesante anul trecut și anul acesta la ROHO și cu siguranță voi dori să particip și la edițiile următoare.”

Dr. Emilian Imbri

Manager, Spitalul „Dr. Victor Babeș”, București

Manager Invitat ROHO

”Particip cu plăcere la evenimentele organizate de echipa dumneavoastră. Apreciez temele alese, ținuta invitaților, prezentările, locația, pauzele interactive. De apreciat ar fi și încercarea de a ordona prezentările pentru a putea fi percepute ca părți ale temei alese – calitatea în sănătate, precum și efortul de a evita tentația de a aduce critici directe unor instituții ale căror reprezentanți nu sunt în sală. ”

Prof. Univ. Dr. Corina Zorilă

Șef Secție Medicină Internă, Spitalul Județean, Arad

Medic Invitat ROHO

”Vă mulţumesc pentru amabila invitaţie de a participa la ROHO 2017 – Convenţia Română a Spitalelor, care s-a desfășurat într-un cadru foarte elegant, potrivit dezbaterilor. Agenda evenimentului a fost foarte densă, și cu teme extrem de actuale din managementul spitalelor, solicitându-ne atenţia și concentrarea. Speakerii români și străini au oferit numeroase informaţii legate de experienţa managerială personală, în diferite aspecte ale activităţii medicale, din care participanţii au putut extrage idei și soluţii aplicabile în practica clinică. Expoziția și standurile organizate în foyerul hotelului m-au ajutat să obţin câteva informaţii utile legate de aparatura de ultimă generaţie și de diferitele tipuri de programe informatice. Consider că ROHO 2017 a fost o întâlnire utilă, care trebuie continuată, deoarece ne-a demonstrat că eforturile care se fac pentru creșterea calităţii actului medical în spitalele românești nu sunt izolate, ci se înscriu într-un efort european de a oferi sisteme de sănătate performante și eficiente.”

Dr. Vasile Spinean

Manager, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Sibiu
 

Manager Invitat ROHO

„Am fost deosebit de onorat să particip, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, la ROHO 2016, eveniment dedicat calității actului medical care a adus la aceeași masă profesioniștii din domeniul sănătății, atât din țară cât și din străinătate. Consider că a fost un eveniment remarcabil, în care a fost abordată o problematică extrem de importantă în contextul actual. Au fost prezentate informații extrem de valoroase și soluții pentru creșterea continuă a nivelului de performanță. Cred că am acumulat informații utile și felicit organizatorii pentru această inițiativă care aduce plus valoare dezvoltării domeniului sănătății.”

Dr. Simona Mihuțiu

Șef Secție Oncologie, Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”, Oradea
 

Medic Invitat ROHO

”ROHO este o idee excepțională întrucât promovează o abordare multidisciplinară a problemelor existente în sistemele de sănătate, integrând aspectele manageriale necesare rezolvării acestora, precum și amplasarea problematicilor într-un context mai larg, internațional. Evenimentul a încercat să răspundă la întrebări referitoare la problemele sistemelor de sănătate, modul optim de abordare și soluționare, integrarea situației în contextul mai larg, internațional, precum și abordarea de perspectivă. Atât profesioniștii, cât și managerii din sistemul sanitar, prezenți la eveniment, trebuie, în definitiv, să aibă același scop – ameliorarea problemelor existente.”

Dr. Stela Halichidis

Manager, Spitalul de Boli Infecțioase, Constanța

Medic Invitat ROHO

”Evenimentul organizat de către dumneavoastră a fost deosebit de util și plăcut. Se pare că managerii spitalelor chiar aveau nevoie de acest schimb de experiență. Ei și-au împărtășit bucuriile și necazurile legate de activitatea zilnică, s-au încurajat, văzând că mai sunt și alții în situația lor și au cooperat în vederea găsirii unor soluții. Organizarea evenimentului a fost foarte bună, felicitări! Așteptăm următoarea ediție.”

Lucian Alexe

Manager, Spitalul Municipal Caritas, Roșiorii de Vede, Teleorman

Manager Invitat ROHO

„ROHO este un eveniment pe măsura așteptărilor noastre, pe măsura a ceea ce se vrea în sistem: calitate și performanță. Am descoperit oameni entuziaști, care vor să pună umărul la schimbare, la o schimbare radicală, ținând cont de interesele pacienților, dar și ale specialiștilor. O schimbare majoră se face prin comunicare, printr-o cointeresare la vârf a tuturor factorilor responsabili din sistemul de sănătate, dar și prin voință politică. Întâlnirea cu profesioniștii din alte țări europene este la fel de importantă pentru noi, deoarece putem descoperi un model cu înalte standarde în sistemul European de sănătate pe care și noi îl putem realiza în spitalele din Romania. Consider că ROHO trebuie să continue. Convenția este absolut necesară pentru noi toți. Întâlnirea face posibilă transparentizarea problemelor care persistă în sistem, iar o comunicare permanentă, o conlucrare, poate să schimbe mentalități și procese invechite, pentru a avea ceea ce ne dorim cu toții de foarte mult timp, schimbarea!”

Vreau să particip

Vreau să devin Partener

Jens Jakob Gustmann

Philips Health Systems Sales Leader CEE

Master Partner ROHO

 

“Misiunea Philips este de a îmbunătăți viața oamenilor prin inovații relevante pentru întreg ciclul de sănătate, ceea ce noi numim „health continuum”. Viziunea ROHO este similară cu a noastră și suntem încântați să fim Master Partner al acestui eveniment.“

Ene Gîrban

Director General, AGRO-IND COM, Buzău, +2000 ha
Fermier Invitat

Evenimentul RALF, care a reușit să unească mari fermieri români, a fost un real succes. S-au spus puncte de vedere foarte clare și totodată invitații au avut o prezență remarcabilă. Întregul eveniment a avut o ținută de gală.

Vlad Bontaș

Director, AGROCOV, Galați, +5500 ha
Fermier Invitat
Vreau în primul rând să vă mulțumesc pentru invitația acordată și să vă felicit pentru organizarea Forumului, una foarte bine structurată, atât în baza invitaților, cât și a subiectelor abordate. A fost o zi plină de acumulare de informații, sperăm noi folositoare, iar când ne-au permis pauzele am profitat pe partea de networking cunoscând alți colegi din țară și povestind unii altora cu ce ne lovim în fermele noastre și ce putem îmbunătăți.

Dr. Cristian Radu Jecan

Director Medical, Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, București

Medic Invitat ROHO

„Mulțumesc organizatorilor pentru conceptul și formatul evenimentului Convenția Română a Spitalelor ROHO 2017. A fost o onoare și în același timp o experiență remarcabilă să onorez invitația primită. Conferința a oferit un cadru de întâlnire ideal pentru membrii echipelor de management din spitalele românești, prin asigurarea unui cadru propice de schimbare a informațiilor, de împărtășire a problemelor întâlnite în cadrul procesului de management spitalicesc și mai important, a soluțiilor găsite. Participarea specialiștilor și a profesioniștilor din sănătate din alte țări europene în cadrul ROHO, mai ales a celor din zonele învecinate cu România, a asigurat o diseminare largă a unor proiecte și soluții specifice implementate de aceștia, care pot constitui un model și pentru țara noastră.”

Dr. Elisabeta Raț

Manager, Spitalul Municipal Carei, Satu Mare

Manager Invitat ROHO

”Vă mulțumesc pentru faptul că și în acest an m-ați onorat cu invitația de a participa la acest eveniment. Din prezentările Speakerilor din sănătate, de la noi și din străinătate, am observat că preocuparea deosebită pentru asigurarea calității actului medical și siguranța pacienților câștigă tot mai mult teren în managementul spitalelor publice și private. Cred că, în activitatea zilnică din unitățile sanitare, protocoalele terapeutice și procedurile de lucru implementate, definesc bune practici de eliminare a riscurilor clinice, combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale și nu în ultimul rând, o abordare corectă și eficientă a diagnosticării și a tratamentului pacienților.”

Petru Șușca

Manager, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Cluj

Manager Invitat ROHO

„Convenția Română a Spitalelor se evidențiază în peisajul evenimentelor din România. Reunind profesioniști din domeniul medical, evenimentul devine un prilej de a împărtăși experiență, dar și o ocazie de a interacționa cu oameni cu preocupări similare. Am apreciat alegerea atentă a speakerilor. Cunoștințele acestora sunt de un real folos în munca zilnică și pentru rezolvarea unora dintre problemele cu care ne confruntăm. Calific ediția din 2016 a Convenției Române a Spitalelor drept un eveniment constructiv și de calitate.”

Dr. Alina-Bondoc

Director Medical, Medlife Titan, București

Medic Invitat ROHO

”Vă mulțumesc pentru invitatia la ROHO 2017 și mă bucur că am avut prilejul să particip și să ascult profesioniști din managementul medical, atât din România, cât și din străinătate. Consider că un asemenea eveniment pune România pe hartă, ca țară europeană, care oferă servicii de sănătate populației, la standarde de înaltă calitate. Este extrem de important schimbul de experiență și de viziune la nivel de management, pe care îl oferă un eveniment de acest tip, și nu în ultimul rând, posibilitatea de a cunoaște persoane-cheie din acest domeniu și de a lega relații profesionale de durată. Am apreciat în mod deosebit oportunitatea de a crește vizibilitatea sistemului medical privat în fața guvernanților, atât pe plan național, cât și internațional, prin promovarea unor organizații cum ar fi European Union of Private Hospitals (EUHP).”

Dr. Mircea Cinteză

Șeful Secției Cardiologie 1, Spitalul Universitar de Urgență București

Medic Invitat ROHO

„A fost impresionant interesul pentru Convenția Română a Spitalelor. Un mare număr de participanți au venit la București din întreaga țară. Temele dezbatute sunt importante pentru oricine este implicat în activitatea de management medical.”

Vlad Bontaș

Manager, AGROVOC, Galați, +5500 ha

Guest Farmer

First and foremost, I want to thank you for your invitation and to congratulate you on the organization of the Forum, which was very well structured, both in terms of the guests, as well as of the topics addressed. It was a day full of – we hope – useful information; when the breaks allowed it, we made the most of the networking part to become acquainted with other Romanian colleagues and to talk about the problems in our farms and what could be improved.

Ciprian Dogaru

Executive Manager, Hotel Ambient 4*, Brașov

FORO Guest

The quality of the services must be continuously improved, and this is done through regular trainings and last-minute information shared with the relevant departments. Maintenance of hotel spaces is also a priority, as good hotel services cannot compensate for unattended space and vice versa. A mix between the two components is ideal and leads to the success of the customer relationship. A hotel’s reputation is its business card. In the online environment, the grades given by the guests are the mirror of the activity of the hotel, and they can be improved by good management and communication with the client.

Bogdan Arsene

General Manager, Best Western Stil Hotel 4*, Bucharest

FORO Guest

The policy of the Best Western Stil hotel has a very important component of customer service. We care about our guests and are very attentive to the feedback they send us through various forms (directly at the hotel reception, in direct meetings with our staff, through the hotel feedback forms, through the pages of TripAdvisor, Booking, Facebook etc.). Feedback from our guests helps us to maintain the level of services and facilities we offer to a certain standard and to make improvements. In the last 2 years we have made significant investments in this regard.

Chef Ștefan Popescu

Executive Chef, Pullman Bucharest World Trade Center

FORO Guest 

Un restaurant este în sine o investiție complexă. Una dintre problemele actuale în acest domeniu este calitatea serviciilor, motiv pentru care este imperativ să investești în această direcție. Un restaurant poate rămâne „de top” doar menționând calitatea – de aceea acest concept trebuie înțeles în detaliu. Concurența crește în toate sectoarele, iar cea mai bună modalitate de a vă distinge de ceilalți este reputația pe care o construiți. Decizia de a folosi reputația ca instrument de construire a carierei diferă de la un sector la altul și depinde de obiectivul profesional. Cu toate acestea, a fi un profesionist cu vizibilitate devine un mijloc tot mai necesar de dezvoltare a carierei.

Proiect: Openville

Timisoara, Romania

IULIUS & ATTERBURY EUROPE

Openville este cel mai mare proiect de tip mixt din vestul României, aflat în plină dezvoltare în centrul Timişoarei, în proximitatea Iulius Mall. Acesta va fi principalul pol de business, retail şi entertainment din regiune şi va fi inaugurat în primăvara anului 2019, odată cu finalizarea primei etape. Openville va reprezenta o destinaţie cosmopolită de lifestyle, care va include: şapte clădiri de birouri, 450 de magazine, un parc de peste 55.000 mp, restaurante şi cafenele tematice, un nou concept de cinema, carusel pentru copii şi săli de evenimente. Valoarea investiţiei este de peste 220 de milioane de euro.

Presented by

Raluca-Munteanu-1
Raluca Munteanu
Business Development Manager IULIUS
Speaker DEVO 2018
Raluca-Munteanu-1
Raluca Munteanu
Business Development Manager IULIUS
Speaker DEVO 2018

Other Projects & Speakers