Ionuț Păcuraru este fermier în județul Vrancea unde exploatează peste 1000 de hectare. Pe 20 Noiembrie a participat în calitate de Speaker la cea de-a cincea ediție a Forumului Internațional al Marilor Fermieri – RALF.
„Pentru noi anul 2020 a fost cel mai dificil atât din punct de vedere al secetei atmosferice, al precipitațiilor, am avut 100 l pe metru pătrat până în luna septembrie, dar și a temperaturilor negative pe care le-am avut în timpul primăverii, care au dus la calamitarea rapiței în jur de 90%. S-au obținut producții foarte mici la toate culturile, mai ales la porumb. Ca plante premergătoare la cultura de porumb am avut grâu, rapiță, floarea-soarelui și porumb. Tot ce a fost semănat după floarea-soarelui și porumb s-au obținut producții foarte mici, în jur de 700-1500 kg la hectar, iar după grâu între 3 și 4 tone.
Consider că acest lucru ne-a oferit o lecție semnificativă cu privire la importanța plantei premergătoare și monocultura de porumb din România. Fermierii care nu au irigații ar trebui să elimine monocultura de porumb deoarece necesarul de nutrienți și precipitații este mult mai mare, ceea ce clima din România nu ne poate oferi. Degeaba fertilizăm solul dacă nu există precipitații pentru a transforma acei nutrienți în forme asimilabile pentru plante.
După cum spunea și domnul Muscă, din cauza interzicerii neonicotinoidelor am avut probleme foarte mari la cultura de floarea-soarelui. Au fost sole în care 40% din plante au fost omorâte. Pentru noi a devenit o problemă reală la care momentan nu avem o soluție. Ne gândim la un tratament sămânță cu un insecticid de contact, dar nu cunoaștem eficacitatea acestuia și nici nu credem că este foarte eficient.
După cum știm floarea-soarelui este o mare consumatoare de apă, lucru ce ne-a fost reamintit în 2020. Spun asta pentru că toate culturile care au fost semănate după ea s-au obținut producții foarte mici. Mai exact, la grâu am obținut în jur de 1500 de kg și la porumb undeva la 1000 de kg.
Pentru 2021 am hotărât să semănăm mult mai puțină floarea-soarelui. Am efectuat un experiment la cultura de rapiță. Am semănat-o în condițiile acestui an într-o solă care a fost arată și în alta în care s-a lucrat minimum till. Am observat o dezvoltare mult mai are a plantelor unde s-a lucrat minimum till, deoarece s-a risipit mult mai puțină apă, iar plantele au avut condiții mai optime de creștere. Pot să spun chiar că plantele erau duble față de sola care a fost arată.
Pentru culturile de primăvară am scarificat și am arat în mare parte. Pe viitor vrem să scarificăm cât mai mult pentru distruge hardpanul și pentru a ajuta solul să se înmagazineze mai bine cu precipitații. Încercăm să îmbunătățim masa organică executând cât mai puține lucrări ale solului, să semănăm covoare vegetale și să lucrăm cât mai puțin cu plugul.
Noi, fermierii, ar trebui să încercăm constant practici noi, hibrizi noi pentru a ne îmbunătății calitatea solului care este într-o continuă degradare și de a ne adapta condițiilor de mediu care sunt într-o continuă schimbare.”
RALF 2020 – Forumul Internațional al Marilor Fermieri este un proiect realizat de BORO Communication, în parteneriat cu Corteva Agriscience, CEC Bank, FMC Agro România și Agricloud.