Dialogurile regionale 2025 -Transformarea Programelor Naționale de Sănătate Publică

Platforma de comunicare SpatiulMedical.ro și BORO Communication au organizat în perioada februarie – mai 2025, 5 întâlniri regionale cu tema “Transformarea Programelor Naționale de Sănătate Publică, din bine în mai bine”, care au reunit peste 100 de participanti din 30 de județe: specialiști clinicieni și lideri de opinie din sănătate, reprezentanți ai principalelor Spitale si sectii de Boli Infectioase, Direcțiilor de Sănătate Publică, Caselor Județene de Asigurari de Sănătate, autorităților locale, organizațiilor de pacienți și Universităților de Medicină și Farmacie.

Cu o abordare multi-nivel, cele 5 întâlniri au avut loc în Banat (Timișoara, 25 februarie), Transilvania (Cluj-Napoca, 6 martie), Oltenia (Craiova, 20 martie), Moldova (Iași, 9 aprilie) și Dobrogea (Constanța, 6 mai), iar pe 23 octombrie, la București, în cadrul ROHO Romanian Hospital and Healthcare Convention, a fost organizată ediția de concluzii și direcții de acțiune.

Foto eveniment Cluj

Consultările s-au axat in principal pe consolidarea dialogului profesional și interinstituțional pentru derularea Programelor Naționale de Sănătate, fiind abordat in mod specific Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere și Control al Infecţiei HIV/SIDA, care reprezintă unul dintre cele mai solide si mai vechi programe de sănătate publică din România. De la debutul său în anii ’90, Programul a evoluat de la o abordare predominant medicală către un model integrat, care combină intervențiile clinice, de prevenție, sociale și educaționale.

Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere și Control al Infecţiei HIV/SIDA are o importanță strategică în contextul obiectivelor naționale și europene privind controlul bolilor transmisibile și accesul echitabil la servicii de sănătate, asigurand in prezent accesul universal si gratuit la servicii medicale a peste 15.000 de pacienți.

În cadrul consultărilor la nivelul celor 5 regiuni, pe lângă nevoia de implicare  si comunicare constantă a tuturor părților pentru derularea optima a Programului , au fost menționate si  următoarele deziderate: nevoia de predictibilitate financiară , susținerea măsurilor preventive si gestionarea impactului bugetar anual in consecinta, planificarea și raportarea eficientă și modernă, creșterea educației pacienților pentru îmbunătățirea aderenței,  adaptarea metodelor de comunicare cu pacienții noi și tineri pentru a reduce diferențele de generație,  creșterea gradului de educație și informare a populației generale, alături de extinderea accesului la testare voluntară, confidențială și nediscriminatorie.

Foto eveniment Iași

Astfel, in cadrul în cadrul editiei ROHO Romanian Hospital and Healthcare Convention,  au fost identificate următoarele direcții strategice de acțiune:

  •  Accelerarea transformării digitale, respectiv standardizarea fluxurilor de date și a indicatorilor de performanță pentru a sprijini managementul bazat pe dovezi și guvernanța transparentă.
  •  Asigurarea unei finanțări predictibile, continue și adecvate si alocarea rapidă a resurselor, adaptată continuu la nevoile  pacienților și ale centrelor de tratament.
  • Promovarea îngrijirii centrate pe pacient și a incluziunii sociale, respectiv  extinderea programelor de educație și informare pentru reducerea stigmei, creșterea aderenței la tratament și facilitarea accesului echitabil la testare voluntară, confidențială și nediscriminatorie.
Foto eveniment Craiova

In concluzie, rezultatele consultărilor regionale confirmă robustețea Programului Național HIV/SIDA și angajamentul ferm al profesioniștilor implicați în implementarea sa. Prin consolidarea celor trei direcții strategice – finanțare flexibilă, digitalizare integrată și guvernanță partajată – programul își poate amplifica impactul și asigura o sustenabilitate pe termen lung în beneficiul pacienților și al întregului sistem de sănătate publică.

Foto eveniment Constanța

Cele 6 întâlniri fac parte din rețeaua națională de evenimente pentru sănătate creată și dezvoltată de platforma de comunicare Spațiul Medical și BORO Communication. Edițiile din 2025 ale evenimentelor au fost organizate în parteneriat cu Gilead SciencesSiadStryker și Enformation.

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn

BORO Newsletter

Dacă sunteți interesat de noutățile din cadrul evenimentelor/proiectelor noastre

vă rugăm să vă înscrieți aici.

Alte știri din categoria sănătate

Vreau să particip

Vreau să devin Partener

Ene Gîrban

Director General, AGRO-IND COM, Buzău, +2000 ha
Fermier Invitat

Evenimentul RALF, care a reușit să unească mari fermieri români, a fost un real succes. S-au spus puncte de vedere foarte clare și totodată invitații au avut o prezență remarcabilă. Întregul eveniment a avut o ținută de gală.

Vlad Bontaș

Director, AGROCOV, Galați, +5500 ha
Fermier Invitat
Vreau în primul rând să vă mulțumesc pentru invitația acordată și să vă felicit pentru organizarea Forumului, una foarte bine structurată, atât în baza invitaților, cât și a subiectelor abordate. A fost o zi plină de acumulare de informații, sperăm noi folositoare, iar când ne-au permis pauzele am profitat pe partea de networking cunoscând alți colegi din țară și povestind unii altora cu ce ne lovim în fermele noastre și ce putem îmbunătăți.

Dr. Cristian Radu Jecan

Director Medical, Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, București

Medic Invitat ROHO

„Mulțumesc organizatorilor pentru conceptul și formatul evenimentului Convenția Română a Spitalelor ROHO 2017. A fost o onoare și în același timp o experiență remarcabilă să onorez invitația primită. Conferința a oferit un cadru de întâlnire ideal pentru membrii echipelor de management din spitalele românești, prin asigurarea unui cadru propice de schimbare a informațiilor, de împărtășire a problemelor întâlnite în cadrul procesului de management spitalicesc și mai important, a soluțiilor găsite. Participarea specialiștilor și a profesioniștilor din sănătate din alte țări europene în cadrul ROHO, mai ales a celor din zonele învecinate cu România, a asigurat o diseminare largă a unor proiecte și soluții specifice implementate de aceștia, care pot constitui un model și pentru țara noastră.”

Dr. Elisabeta Raț

Manager, Spitalul Municipal Carei, Satu Mare

Manager Invitat ROHO

”Vă mulțumesc pentru faptul că și în acest an m-ați onorat cu invitația de a participa la acest eveniment. Din prezentările Speakerilor din sănătate, de la noi și din străinătate, am observat că preocuparea deosebită pentru asigurarea calității actului medical și siguranța pacienților câștigă tot mai mult teren în managementul spitalelor publice și private. Cred că, în activitatea zilnică din unitățile sanitare, protocoalele terapeutice și procedurile de lucru implementate, definesc bune practici de eliminare a riscurilor clinice, combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale și nu în ultimul rând, o abordare corectă și eficientă a diagnosticării și a tratamentului pacienților.”

Petru Șușca

Manager, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Cluj

Manager Invitat ROHO

„Convenția Română a Spitalelor se evidențiază în peisajul evenimentelor din România. Reunind profesioniști din domeniul medical, evenimentul devine un prilej de a împărtăși experiență, dar și o ocazie de a interacționa cu oameni cu preocupări similare. Am apreciat alegerea atentă a speakerilor. Cunoștințele acestora sunt de un real folos în munca zilnică și pentru rezolvarea unora dintre problemele cu care ne confruntăm. Calific ediția din 2016 a Convenției Române a Spitalelor drept un eveniment constructiv și de calitate.”

Dr. Alina-Bondoc

Director Medical, Medlife Titan, București

Medic Invitat ROHO

”Vă mulțumesc pentru invitatia la ROHO 2017 și mă bucur că am avut prilejul să particip și să ascult profesioniști din managementul medical, atât din România, cât și din străinătate. Consider că un asemenea eveniment pune România pe hartă, ca țară europeană, care oferă servicii de sănătate populației, la standarde de înaltă calitate. Este extrem de important schimbul de experiență și de viziune la nivel de management, pe care îl oferă un eveniment de acest tip, și nu în ultimul rând, posibilitatea de a cunoaște persoane-cheie din acest domeniu și de a lega relații profesionale de durată. Am apreciat în mod deosebit oportunitatea de a crește vizibilitatea sistemului medical privat în fața guvernanților, atât pe plan național, cât și internațional, prin promovarea unor organizații cum ar fi European Union of Private Hospitals (EUHP).”

Dr. Mircea Cinteză

Șeful Secției Cardiologie 1, Spitalul Universitar de Urgență București

Medic Invitat ROHO

„A fost impresionant interesul pentru Convenția Română a Spitalelor. Un mare număr de participanți au venit la București din întreaga țară. Temele dezbatute sunt importante pentru oricine este implicat în activitatea de management medical.”

Vlad Bontaș

Manager, AGROVOC, Galați, +5500 ha

Guest Farmer

First and foremost, I want to thank you for your invitation and to congratulate you on the organization of the Forum, which was very well structured, both in terms of the guests, as well as of the topics addressed. It was a day full of – we hope – useful information; when the breaks allowed it, we made the most of the networking part to become acquainted with other Romanian colleagues and to talk about the problems in our farms and what could be improved.

Ciprian Dogaru

Executive Manager, Hotel Ambient 4*, Brașov

FORO Guest

The quality of the services must be continuously improved, and this is done through regular trainings and last-minute information shared with the relevant departments. Maintenance of hotel spaces is also a priority, as good hotel services cannot compensate for unattended space and vice versa. A mix between the two components is ideal and leads to the success of the customer relationship. A hotel’s reputation is its business card. In the online environment, the grades given by the guests are the mirror of the activity of the hotel, and they can be improved by good management and communication with the client.

Bogdan Arsene

General Manager, Best Western Stil Hotel 4*, Bucharest

FORO Guest

The policy of the Best Western Stil hotel has a very important component of customer service. We care about our guests and are very attentive to the feedback they send us through various forms (directly at the hotel reception, in direct meetings with our staff, through the hotel feedback forms, through the pages of TripAdvisor, Booking, Facebook etc.). Feedback from our guests helps us to maintain the level of services and facilities we offer to a certain standard and to make improvements. In the last 2 years we have made significant investments in this regard.

Chef Ștefan Popescu

Executive Chef, Pullman Bucharest World Trade Center

FORO Guest 

Un restaurant este în sine o investiție complexă. Una dintre problemele actuale în acest domeniu este calitatea serviciilor, motiv pentru care este imperativ să investești în această direcție. Un restaurant poate rămâne „de top” doar menționând calitatea – de aceea acest concept trebuie înțeles în detaliu. Concurența crește în toate sectoarele, iar cea mai bună modalitate de a vă distinge de ceilalți este reputația pe care o construiți. Decizia de a folosi reputația ca instrument de construire a carierei diferă de la un sector la altul și depinde de obiectivul profesional. Cu toate acestea, a fi un profesionist cu vizibilitate devine un mijloc tot mai necesar de dezvoltare a carierei.

Proiect: Openville

Timisoara, Romania

IULIUS & ATTERBURY EUROPE

Openville este cel mai mare proiect de tip mixt din vestul României, aflat în plină dezvoltare în centrul Timişoarei, în proximitatea Iulius Mall. Acesta va fi principalul pol de business, retail şi entertainment din regiune şi va fi inaugurat în primăvara anului 2019, odată cu finalizarea primei etape. Openville va reprezenta o destinaţie cosmopolită de lifestyle, care va include: şapte clădiri de birouri, 450 de magazine, un parc de peste 55.000 mp, restaurante şi cafenele tematice, un nou concept de cinema, carusel pentru copii şi săli de evenimente. Valoarea investiţiei este de peste 220 de milioane de euro.

Presented by

Raluca-Munteanu-1
Raluca Munteanu
Business Development Manager IULIUS
Speaker DEVO 2018
Raluca-Munteanu-1
Raluca Munteanu
Business Development Manager IULIUS
Speaker DEVO 2018

Other Projects & Speakers