Ioana Tudora este unul dintre autorii lucrării „Acasă în lume”, ce reprezintă o antropologie a casei românești. Proiectul este despre casă, acasă, plecat de acasă în lume și despre ce înseamnă acest lucru atât pentru individ, cât și pentru societate.
Building Home: Ce reprezintă pentru dumneavoastră proiectul „Acasă în lume”?
Ioana Tudora: Acasă în lume este un fel de rezultat de etapă a unei lungi incursiuni în universul locuirii. De etapă pentru că ne dorim continuarea lui alături de studenții și absolvenții masterului de Antropologie (și nu numai). De etapă pentru că proiectul, ca și locuirea, nu poate sfârși cu o
concluzie. Este un proces perpetuu. Este și un act de recuperare a unor cercetări întinse pe aproape 20 de ani, o cercetare ce încerca să surprindă transformările spațiului domestic românesc sub influența „modernizării” post 1990. O transformare care s-a transformat la rândul ei, care a cunoscut tendințe multiple și greu de așezat într-o structură clară, cu iz științific. O transformare care nu s-a încheiat, doar a cotit de nenumărate ori și în nenumărate direcții. Și va continua să o facă. Iar aceste luni de carantină vor genera în mod sigur schimbări. Nu vor fi imediate, dar le vom înțelege ceva mai târziu, dacă vom mai avea răbdarea necesară să privim așa cum Vintilă Mihăilescu știa să privească.
Și nu în ultimul rând, pentru mine acest proiect construit de-a lungul timpului sub ochiul atent al
lui Vintilă Mihăilescu a reprezentat desprinderea de metehnele arhitecturii nelocuite și a orașului
depopulat, reduse la simple forme savante și reci. Reprezintă încă o cheie în care privesc
lumea cu mai multă răbdare și grijă decât înainte. Reprezintă umanizarea arhitectului din mine,
o evadare dinspre coajă spre conținut. Iar conținutul e viu și îngrozitor de divers!
Building Home: Cum construim ”acasă”?
Ioana Tudora: Nu știu. Acasă este despre poveste fiecăruia. Nu există reguli și nu există rețete. Fiecare dintre noi își construiește un „acasă” diferit și în mod diferit. Chiar și cei care împart aceeași casă nu au același „acasă”. Uneori nici nu știm că l-am construit decât atunci când îl pierdem. Așa cum acum eu am pierdut pentru o vreme „acasă” al meu din atelierul de la școală. Ce este sigur este faptul că „acasă” este făcut din bucăți ale cotidianului, chiar și atunci când cotidianul este într-o schimbare continuă. Ne rezemăm pe timp ca să ne construim spațiile.
Despre construcția lui acasă am înțeles însă un singur lucru: nu este legată (doar) de casă ci de
o rețea de spații mult mai extinsă. De cartier, de oraș, de parcursuri. Spațiul public sau comunitar este parte din acasă iar noi părem să fi uitat sau să nu fi știut niciodată asta. Din nou,
poate aceste ultime 2 luni să ne fi reamintit importanța lumii de dincolo de pragul spațiului privat,
spațiu privat care nu este nici sinonim nici congruent cu acasă. Este mult mai puțin.
Building Home: Prin ce se definește ”calitatea locuirii”?
Ioana Tudora: Aici lucrurile devin confuze. Sintagma de ”calitatea locuirii” face deseori trimitere, de fapt, la calitatea locuinței. La calitatea spațiului arhitectural. Iar acesta nu este locuire. Este doar un suport al locuirii. Un suport important, fără de care locuirea, locuirea bună, locuirea „acasă”poate să nu se înfiripeze niciodată. Dar locuirea mai cere ceva. Din punctul meu de vedere cere, în primul rând, un sentiment de libertate personală în raport cu spațiul. Casa o face
arhitectul. Locuința, ca spațiu al locuirii, o face locuitorul, o fac gesturile lui mărunte și cotidiene.
Și aici fiecare dintre noi este diferit. Pentru a avea o reală calitate a locuirii trebuie să avem locuințe „discrete”, care să lase loc pentru urmele cotidianului.
Trebuie să fie etern adaptabile la actul (uman) al locuirii. Iar locuirea se schimbă odată cu noi, și la fel de pe nesimțite… Locuirea este despre lumină, mirosuri, tabieturi și corporalizare, atât în casă cât și acasă, în acel spațiu telescopic al locuirii ca act individual, intim dar și social. Dacă vrem să discutăm despre o „calitate de locuirii” ca subiect al politicilor urbane atunci trebuie să discutăm despre locuință ca premisă a „libertății” de a locui. Trebuie să trecem de la ideea mașinii de locuit a lui Le Corbusier la cea a casei-cochilie a lui Eileen Gray (asta ca să rămânem în zona moderniștilor care ne-au redefinit locuințele). Trebuie să abandonăm centrarea pe spațiul privat, trebuie să înțelegem că locuirea se revarsă înspre spațiul public. Și cred că am avut o minunată ocazie să înțelegem asta.
Interviul este parte a campaniei de comunicare Building Home – International Good Living Forum 2020 – “Cum construim acasă?”.
Master Partner Building Home 2020 – Arabesque. Professional Partners: KONE, Rockwool, Alumil, Somaco, Danfoss. Parteneri: Knauf Insulation, Knauf, Alukonigstahl. Susținător și expozant: Skamol. Parteneri Media: Zeppelin, Igloo, SpațiulConstruit. Partener Instituțional: Ordinul Arhitecților din România.
Mai multe pe Building Home.
Foto © Ioana Tudora
