Iulia Stanciu este unul dintre fondatorii biroului de arhitectură STARH, doctor în arhitectură și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București.
Building Home: Ce înseamnă pentru dumneavoastră „calitatea locuirii”?
Iulia Stanciu: Calitatea locuirii cred că este indicatorul cultural al unui loc și iese din sfera casei către tot ceea ce o înconjoară. Probabil prima lecție a unei arhitecturi care să lucreze pentru calitatea locuirii este pentru o înțelegere sensibilă și atentă a locurilor, a ipostazelor, pentru că de locuit locuim în toate ipostazele vieții noastre.
A locui orașul, a locui strada, a locui curtea, piața, grădina cu toate elementele pe care acestea
le conțin ar trebui să fie temele unei politici urbane generatoare de cadre de peisaj urban pentru
o locuire de calitate, care, s-o spunem pe șleau, are un extraordinar și subapreciat (la noi) rol
educativ, formativ. Te identifici în cele din urmă cu „cetatea” în care locuiești. Bucureștiul nu este un oraș ușor și în integralitatea lui locuibil, un peisaj urban coerent și fluent, ci mai degrabă secvențe atomizate de locuire în care putem vorbi de calitate, care riscă să-și piardă această calitate prin supraaglomerare, în timp ce orașul în ansamblu devine suport de trafic între secvențe.
Building Home: Cum construim „acasă”?
Iulia Stanciu: Paradoxal, cred că a construi acasă pentru un arhitect este de a nu construi totul absolut și fără rest și de a lăsa loc casei și locuitorilor să evolueze. Acasă este ceva ce ține de timp, de evoluție, de învechire, de atașament, și , de ce nu, de îmbătrânire. Până la urmă cel mai greu lucru ca arhitect e să faci o casă, să intri în înțelegerea vieții altcuiva cu toate obiceiurile actuale și speranțele viitoare.
Văd adesea proiectele finalizate la cheie cu tot cu viața din ele, adică cu un scenariu în care
ocupantul rămâne încremenit, sclavul unei mode de moment, care nu lasă locul evoluției ci doar
înlocuirii cu o nouă modă și o nouă modă și o nouă modă. Paradoxal, fenomenul atât de prezent în practica de arhitectură a atras proiecte în serie și clienți care cer același șablon, incapabili să-și închipuie o altă rețetă și care ajung să trăiască în casele proprii ca într-un showroom de materiale, texturi și lumini și, vai, ce lumini!
Uite povestea casei mele a început cu un apartament simplu, în care totul era alb, aproape
auster și care acum e plin de obiectele familiare care mă leagă profund de acest loc. Când intru
în casă, revin în/la mine. Deci a construi un „acasă” înseamnă a da un cadru în care fiecare să poată vărsa un acasă propriu, un fond în care să se așeze vieți diverse și autonome asemeni pieselor de mobilier.
Building Home: Cum v-ați adaptat munca de arhitect la noul context și care este stadiul proiectelor pe care le aveți în lucru?
Iulia Stanciu: Nu am fost dintre cei afectați grav de criză. Ne-am retras fiecare în propria casă și am comunicat online. Nu e același lucru și tuturor ne-a lipsit biroul, întâlnirea și discuțiile spontane care făceau ca lucrurile să se nască mai ușor, dar ne-am descurcat rezonabil. Cel mai afectat a fost motanul Ernest, derutat și nevricos până de curând când am reluat treptat activitatea și se poate sătura de mângâieri și răsfăț din toate părțile.
Au fost și părți bune în această retragere pentru că am câștigat puțin timp de lucru și, de ce nu,
fiecare pentru noi. Proiectele au mers în ritmul normal care oricum nu duduie, ci mai degrabă se coc încet și chiar am făcut un nou concurs pentru Multiplexity Timișoara, la care am luat premiul 3. Acum revenim încet în formula de lucru normală.
Interviul este parte a campaniei de comunicare Building Home – International Good Living Forum 2020 – „Cum construim acasă?”.
Master Partner Building Home 2020 – Arabesque. Professional Partners: KONE, Rockwool, Alumil, Somaco, Danfoss. Parteneri: Knauf Insulation, Knauf, Alukonigstahl. Susținător și expozant: Skamol. Parteneri Media: Zeppelin, Igloo, SpațiulConstruit. Partener Instituțional: Ordinul Arhitecților din România.
Mai multe pe Building Home.
Foto © Iulia Stanciu