Alexandru Muțulescu este inginer agronom în cadrul Ramicom Agricol care exploatează peste 2000 de hectare în județul Timiș. Pe 20 Noiembrie a participat în calitate de Speaker la cea de-a cincea ediție a Forumului Internațional al Marilor Fermieri – RALF.
„Ne-am pus pe treabă anul acesta la capitolul irigații, și vom iriga 250 de hectare. În 2020 am experimentat pe 100 de hectare de cultură succesivă. Am semănat pe data de 10 iulie, și pe 16 noiembrie am finalizat recoltatul. Nu am reușit să recoltăm cultura boabe și am valorificat-o ca siloz. Din cauza temperaturilor scăzute, nu cred că porumbul plantat mai ajungea la o umiditate bună pentru recoltare.
Intenționăm să continuăm cu extinderea sistemului de irigații, chiar dacă este foarte greu. Ce avem în Lunca Mureșului reușim să irigăm, dar mai avem câteva parcele pe care am dori să le irigăm, care sunt relativ aproape de Mureș. Ne confruntăm cu probleme în ceea ce privește trecerea apei peste structura de apărare a apelor, să ieșim din matcă.
Investițiile noastre s-au făcut cu ajutorul creditelor bancare, fără nici un alt sprijin. La fel am procedat și cu utilajele. Flota pe care o avem acum este destul de performantă și cuprinde cam tot ce ne este necesar. Am achiziționat recent o combină mare și câteva utilaje agricole.
Cred că autoritățile ar trebui să se gândească mai mult la noi, tinerii fermieri, pentru că momentan toți suntem în situația în care deși vârsta noastră ne încadrează în această categorie, eu am 28 de ani, atunci când vine vorba de accesarea fondurilor europene, nu mai suntem considerați la fel de tineri, mai ales dacă ne desfășurăm activitatea de mai mult de cinci ani de zile.”
RALF 2020 – Forumul Internațional al Marilor Fermieri este un proiect realizat de BORO Communication, în parteneriat cu Corteva Agriscience, CEC Bank, FMC Agro România și Agricloud.